Mănăstirea Balaciu. Galerie Foto
Mănăstirea Balaciu a fost întemeiată la 29 mai 1929, când Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat înființarea sa.
Ctitorul mănăstirii a fost, cu vorba și cu fapta, P.S.Episcop Gherontie Nicolau (1867-1948), iar așezământul i-a purtat o vreme numele, de la întemeiere și până în anul 1942: Mânăstirea ,,Gherontie Episcopul” Balaciu. Din anul 1942, după ce Sfântul Sinod a interzis ca așezămintele monahale să mai poarte numele unor arhierei în viață, așezământului i s-a schimbat numele în Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului Balaciu, nume păstrat până la desființarea din anul 1961 și reluat odată cu reîntemeierea din anul 1991. Popular, așezământului i s-a zis de către sătenii din împrejurimi, Mănăstirea Piteșteanu.