Casa Memorială Costache Negri. Galerie Foto
Cadrul expoziţional actual al Casei memoriale Costache Negri sugerează secvenţe din viaţa cotidiană patriarhală trăită de oameni – artizani şi martori ai unor momente importante din istoria naţională.
Ospitalitatea spaţiului este conferită de obiectele de artă decorativă, fotografii şi corespondenţă de familie, lucrări de artă plastică care au aparţinut lui Costache Negri, fiicei sale, familiilor surorilor lui şi altor rude, precum şi unor prieteni, mai mult sau mai puţin cunoscuţi publicului larg.
Saloanele destinate primirii vizitelor, audiţiilor muzicale, meselor servite în cadrul întâlnirilor obişnuite ori sărbătoreşti, urmate de îndelungi conversaţii pe teme variate, sunt relevante pentru ilustrarea tradiţionalelor întâlniri de la Mânjina, la care erau prezenţi: Nicolae Bălcescu, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Alexandru Ioan Cuza, ş.a.
Invitaţi şi gazde se puteau retrage şi în diverse alte camere ale conacului imaginat muzeografic, în funcţie de momentul zilei, pentru: rezolvarea unor probleme gospodăreşti; conversaţie preponderent masculină pe teme economico-sociale sau politice; studiu; joc de cărţi ori şah; scrierea corespondenţei; lecturi şi muzică; şuete feminine despre viaţa mondenă a saloanelor citadine, modă, gastronomie; pregătirea pentru serate, baluri de sezon, serbări tradiţionale; siestă.