Mănăstirea Tarcău, Neamț, România

Mănăstirea Tarcău, cunoscută și sub numele de Sihăstria Tarcăului, este un așezământ monahal ortodox situat în satul Schitu Tarcău, comuna Tarcău, într-o zonă montană liniștită de pe Valea Tarcăului. Ansamblul monastic este înconjurat de păduri și se află la aproximativ 43 km de municipiul Piatra-Neamț, într-un cadru natural retras, specific vetrelor sihăstrești moldovenești.

Schitul a fost întemeiat în perioada 1828–1833 de ieroschimonahul Avramie, primul egumen, fiind menționat documentar în 1832 la inițiativa mitropolitului Veniamin Costache. Biserica de lemn, cu hramul „Duminica Tuturor Sfinților”, a fost sfințită în 1833 și reprezintă elementul central al complexului, alături de chilii și turnul-clopotniță ridicat ulterior, în 1868.

De-a lungul timpului, mănăstirea a avut o evoluție dificilă: a funcționat ca metoc al Mănăstirii Bistrița, a fost desființată în 1959 de autoritățile comuniste și reactivată abia după 1990. Astăzi este considerată monument istoric, păstrând caracterul tradițional al unei sihăstrii de secol XIX și constituind un important loc de rugăciune și pelerinaj în zona montană a Neamțului.